PÂINE CU SUFLET

Această pâine nu mai era doar hrană. Era o poveste coaptă în fiecare zi, o rugăciune frământată cu mâinile mele, o mărturisire fără cuvinte. În ea se adunau toate încercările vieții mele - de la începuturile mele ca tânăr colindător, cu chitara în spate și inima plină de cântece, până la anii în care am fost omul bun la toate, căutând un rost, o chemare. Apoi, brutar. Nu doar cu meseria în mâini, ci cu sufletul în aluat.

Fiecare pâine purta amintirea unei familii dobândite - Corina, cu zâmbetul ei cald și mâinile care știau să aline; mama ei Maria de la care am dobandit secretele brutariei și a patiseriei; bătrâna care mi-a lăsat grădina; Luca și Dorian, care au devenit fiii mei de suflet; Silvia, cu blândețea ei tăcută. Și mai ales, sufletul neprihănit al lui Avram, copilul care nu știe încă durerea, dar care o vindecă doar prin simpla lui prezență.

Toate acestea se plămădeau în "pâinea cu suflet". Pentru cei care mai eram - răniți, dar vii. Și pentru cei plecați - care trăiau acum în fiecare fir de făină, în fiecare crustă rumenă, în fiecare firimitură împărțită cu grijă